Ziua Crucii – poveste din Conduratu
11-09-2025 14:35:18
„Pe vremea noastră, dragii mei, în satul Conduratu, Ziua Crucii era una dintre cele mai mari și mai temute sărbători. Se spunea că cine nu ține rânduiala, necazul îi bate la poartă. De aceea, oamenii posteau aspru, nu se lucra nimic și toți mergeam la biserică.
Țin minte cum femeile din sat aduceau brațe de busuioc, mentă și pelin. Părintele le sfințea, iar apoi le puneam la icoană, la grindă sau în podul casei. Când se îmbolnăvea cineva, rupeam câteva frunze și făceam ceai ori tămăduiam vitele. Așa trăiam cu credința că Dumnezeu își coboară binecuvântarea prin aceste ierburi.
Se mai zicea că după Ziua Crucii păsările își iau zborul spre țările calde, iar șerpii și gângăniile intră în pământ. Noi, copiii, ne uitam la cer și parcă vedeam stolurile cum se duc, iar în suflet simțeam că s-a sfârșit vara.
La porțile caselor, oamenii puneau cruci din busuioc ori din flori. Era semn că peste gospodăria lui trebuie să stea pază și binecuvântare de la Dumnezeu. Și să știți că toți credeam asta cu tărie.
Țăranul din Conduratu știa că fiecare om are o cruce a lui. Uneori grea, alteori mai ușoară, dar fără cruce nu e viață adevărată. Așa cum plugul nu lasă ogorul nelucrat, așa și Dumnezeu îngăduie crucea pentru ca sufletul omului să rodească.
Așa era la noi, în Conduratu. Ziua Crucii era hotarul dintre vară și toamnă, dar și prag de suflet: cu ea intram în toamna vieții și învățam că numai sub semnul Crucii putem trăi cu pace și nădejde.”
Alte articole recent adaugate:
