Scrisoare din vreme de secetă – Conduratu, 24 iulie 1896
17-10-2025 20:25:49
Era o vară năprasnică în anul 1896. Pământul se crăpase de sete, iar vântul fierbinte aducea doar pulbere peste ogoare. Țăranii din Conduratu priveau neputincioși lanurile pârjolite, spicele plecate înainte de vreme și brazdele care trosneau sub talpa goală. În sat se vorbea numai despre secetă — despre porumbul uscat, despre vitele fără apă, despre fântânile care scădeau zi de zi.
În mijlocul acestei încercări, o scrisoare a venit din partea Protopopului Sachelarie N. Stoicescu. Cu cerneală brună și scris rotund, el îl chema pe preotul din Conduratu să adune poporul „afară la câmp, după terminarea serviciului divin”, pentru rugăciune de ploaie.
Și oamenii au ieșit. Cu pruncii de mână, cu icoane și cruci de lemn, s-au strâns pe deal, la marginea holdelor arse. Preotul, îmbrăcat în veșminte simple, a ridicat crucea spre cer, iar bătrânii au îngenuncheat în colbul drumului. Din ochii femeilor curgeau lacrimi care se amestecau cu praful. Toți se rugau: „Dă, Doamne, ploaie peste pământul Tău cel însetat!”
Nu se auzeau decât glasurile lor și foșnetul slab al frunzelor uscate. Nimeni nu întreba când va veni ploaia — toți știau doar că Dumnezeu nu-i lasă pe cei care se roagă din inimă curată.
Scrisoarea din 1896, păstrată astăzi în arhiva Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Conduratu, este o mărturie vie a credinței strămoșilor noștri.
Ea vorbește despre puterea rugăciunii, nădejdea în mijlocul necazului și despre legătura sfântă dintre om, pământ și Dumnezeu.
O filă de hârtie care respiră încă lacrimile și rugăciunile celor care au crezut că și în cea mai mare arșiță, mila lui Dumnezeu poate să rodească ploaie și viață.
Alte articole recent adaugate:
