Așa se încheia anul, măi tată…

28-12-2025 15:59:29

„Ei, dragii moșului… nu era ca acum.
Anul nu se termina dintr-odată. Îl simțeai cum se strânge, zi cu zi.

Cu două zile înainte, de dimineață, ieșeau copiii cu Plugușorul.
Îi auzeai în liniștea satului,
cu buhaiul mormăind și cu clopoțeii sunând rar.
Spuneau urarea așezat, fără grabă,
intrau în curți, își scoteau căciulile
și lăsau cuvânt bun pentru anul ce venea.

Dar ultima zi a anului… ehe, aceea era altceva.

Atunci ieșea Plugul Mare.

Plugul nu se pregătea în pripă.
Îl împodobeam de seara, cu mare grijă.
Îl spălam, îl curățam și-l încărcam cu panglici și flori.
La noi avea și două sorcove mari,
ca niște coroane, frumos împodobite,
iar de ele atârnau clopote mari, grele.

Când porneam pe uliță, clopotele sunau rar și adânc,
de parcă bătea timpul în fier.

Mergeam mulți flăcăi, toți neînsurați.
Unii cu bice împletite, trosnitorii,
alții mascați, cu pușcoace și bâte împodobite cu ciucuri și clopote.
La semnul urătorului, bicele trosneau toate deodată,
și zgomotul alunga tot ce fusese rău în anul ce trecuse.

Boii trăgeau plugul încet, grei și cuminți.
Mergeau ca și cum ar fi știut că nu duc o unealtă,
ci un rost.

În ultima zi a anului, nicio poartă nu rămânea încuiată.
Oamenii ne așteptau.
Ieșeau, stăteau drepți, ascultau până la capăt.
Nu ceream nimic.
Dacă ne dădeau ceva, bine.
Dacă nu, un zâmbet era destul.

Urătorul spunea doar câteva strofe.
Plugul avea multe,
iar vorbele se furau, nu se dădeau.
Cine venea după noi stătea pe lângă urător
și le prindea, ca să le ducă mai departe.

Când se lăsa seara, știam că anul pleacă.
Nu-l goneam.
Îl petreceam.

Acum e altfel.
Dar când îmi aduc aminte de sorcovele ca niște coroane,
de clopotele mari
și de bicele trosnind toate deodată,
nu văd zgomotul.

Îi văd pe oameni.
Cu porțile deschise.
Cu inima deschisă.

Așa era.
Așa țin minte.
Așa zicea moșul Ion.”

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie mai departe!