O lumânare pentru cei care ne-au iubit în tăcere
31-10-2025 09:52:10
Sâmbăta Morților – De la străbuni la noi, firul care leagă pământul de cer
Din vechime, străbunii noștri țineau această zi cu mare evlavie.
Cu o seară înainte, femeile frământau colaci rotunzi și fierbeau grâul pentru colivă, amestecându-l cu miere și nucă „ca sufletul să se îndulcească în veșnicie”.
Bărbații curățau mormintele și aprindeau lumânări, iar copiii duceau coșuri mici cu mere, nuci și pâine caldă la vecinii bătrâni.
Nimeni nu lucra în ziua Moșilor.
Toți mergeau la biserică, își făceau semnul crucii și rosteau pomelnicul cu glas tremurat.
Nu din teamă, ci din dragoste.
Era ziua în care satul se aduna în jurul amintirilor.
După slujbă, oamenii plecau spre cimitir.
Se vedeau lumânările clipind în zare, ca niște stele coborâte printre cruci.
Fiecare aducea ceva: colivă, colaci, vin și o rugăciune.
Se spunea că, în Sâmbăta Morților, sufletele celor adormiți vin să-și caute pomenirea, iar unde găsesc rugăciune și milostenie, acolo se bucură.
De aceea, străbunii nu lăsau pe nimeni nemiluit.
Puneau un bănuț lângă colivă, „pentru săracul satului”, și împărțeau cu inima curată.
Astăzi, poate nu mai știm toate rânduielile, dar dorul e același.
Și Dumnezeu nu cere mult:
o lumânare aprinsă la mormânt,
o rugăciune rostită în tăcere,
o faptă bună făcută în amintirea celor plecați.
Pentru că atâta vreme cât îi pomenim, ei nu sunt morți, ci vii în Hristos.
Cât timp ne rugăm pentru ei, noi înșine rămânem vii în dragoste.
Să ne oprim, așadar, din goana zilei,
să aprindem o lumânare și să rostim un nume.
Pentru că, într-o zi, și noi vom trăi din pomenirea celor care rămân.
Alte articole recent adaugate:
