Povestea satului nostru – așa cum a fost odinioară – cu smerenie și recunoștință –
11-06-2025 14:04:42
Se spune că la început, satul Conduratu nu avea ulițe, ci doar poteci bătute de pașii celor care se trezeau cu noaptea-n cap pentru a-și câștiga pâinea. Casele se înălțau fără o rânduială, așezate după cum dădea locul, iar curțile se închegau în jurul unor inimi harnice.
Cu timpul, așa cum crește o familie, s-a mărit și satul. Din ce în ce mai multe gospodării s-au ivit, iar din mersul zilnic s-au conturat drumuri. Două incendii grele au trecut peste oameni, mistuind amintiri, dar aducând și o nouă ordine. Atunci s-a înțeles că satul trebuie așezat cu înțelepciune, pentru cei ce vor veni.
Din zori și până la lăsarea serii, sătenii plecau la muncă. Cu boii la car, străbăteau tarlalele spre văi și ogoare. Nu erau drumuri, doar noroi, praf și voință. Femeile coseau cu mâinile pline de snopi și sufletul plin de credință, în apropierea schitului ori la marginea pădurii „Dumăneasca”, unde și frunza parcă se închina ostenelii lor.
Din lut și lemn, cu acoperișuri din stuf și ferestre mici, s-au zidit în general adăposturile.
În ele, la lumina opaițului „cocoșel”, copiii ascultau povești, iar bătrânii spuneau rugăciuni.
Astăzi, când privim înapoi, nu vedem doar un sat – vedem o lume. Una simplă, dar plină de sens. O lume în care fiecare fir de iarbă și fiecare car cu boi spun o poveste despre vrednicie, răbdare și dragoste pentru pământ.
Să nu uităm niciodată rădăcinile din care am crescut.
Fiecare colb de uliță, fiecare grăunte semănat, fiecare rugă spusă în șoaptă la ceas de seară – toate sunt parte din noi.
Cu respect, cu rugăciune și cu inimă recunoscătoare, păstrăm vie amintirea celor care au zidit, cu trudă și credință, istoria satului nostru.
Veșnică pomenire!
Alte articole recent adaugate:
24-11-2025 16:34:43
Sfânta Ecaterina – tânăra care a rămas lumină în fața lumii întunecate
Vezi detalii
