„Când coborau îngerii în sat…”

Așa-mi spunea bunicul, Dumnezeu să-l ierte:
„Pe vremea noastră, când venea Soborul Sfinților Arhangheli, satul se lumina altfel. Parcă și cerul era mai aproape de pământ…”

Și-l ascultam, în serile lungi de noiembrie, cum povestea încet, cu ochii umezi, privind flacăra mică a lumânării care ardea pe masă.

„Cu o zi înainte, femeile spălau geamurile, puneau ștergarele albe pe icoane și coceau pâine caldă. În colțul cel bun, la icoana cu Arhanghelul Mihail, se aprindea candela – și ardea toată noaptea, ca o veghe tainică a îngerilor. Iar bărbații se salutau prin sat cu «Să fie primit!», și nu se certa nimeni… că se zicea că în ziua aceea, îngerii se uită la oameni și scriu în cer numele celor blânzi.”

Apoi zâmbea ușor și ofta.
„Atunci, maică, era credință… și rușine sfântă. Fiecare știa că îngerul lui îl vede.”

Bătrânii spuneau copiilor:

„Să nu trântești ușa, că sperii îngerul!”
„Să nu vorbești urât, că îngerul te părăsește!”
„Să te rogi seara, că îngerul tău se bucură și te acoperă cu aripa lui.”

În dimineața cea mare, biserica fremăta de oameni. Bătrânele își făceau semnul crucii încet, cu lacrimi în ochi, iar copiii stăteau cuminți lângă sobă, ținând în mâini colăcei calzi.
Dincolo de ușă, vântul aducea miros de tămâie și dangătul clopotului mic, care se pierdea peste dealuri.

După slujbă, satul se liniștea. Se punea pe masă pâinea, vinul și merele roșii, iar bunicul aprindea o lumânare la fereastră.

„Pentru îngerul meu, care m-a păzit toată viața. Și pentru ai noștri din cer.”

Tăcea apoi mult. Iar în tăcerea aceea simțeam ceva ce nu știam să numesc atunci: pacea.
O pace pe care n-am mai găsit-o nicăieri.

Astăzi, când privesc spre satul copilăriei mele, mi se pare că și îngerii s-au depărtat puțin… că nu-i mai aud prin vânt, că lumânările se sting mai repede și că oamenii au uitat să tacă.

Dar uneori, când se lasă seara peste Conduratu și se aprind candelele în biserică, parcă aud din nou clopotul acela mic.
Și atunci îmi spun:

Poate că și acum, în tăcerea satului Conduratu, mai coboară câte un înger… doar că trebuie să ai inimă curată ca să-l simți.