Epidemia de scarlatină din Conduratu (1907)
06-10-2025 20:45:39
O scrisoare veche despre teamă, credință și grijă pentru sat
Într-o iarnă grea, la începutul anului 1907, satul Conduratu trecea printr-o încercare cumplită. Pe lângă lipsurile și necazurile vremii, o boală molipsitoare – scarlatina – începea să se răspândească printre oameni. Era o boală roșie, cu febră mare și bube, care lovea mai ales copiii și se temea toată lumea de ea.
Din acea perioadă s-a păstrat o scrisoare originală, emisă de Primăria comunei Conduratu la 6 februarie 1907, semnată de primarul I. Ștefan și secretarul D. Oancea, adresată preotului Gheorghe Jalbă.
Această hârtie îngălbenită de vreme vorbește despre frica și responsabilitatea oamenilor de atunci. Într-un sat mic, unde biserica era centrul vieții, vestea că însuși cântărețul se îmbolnăvise a adus neliniște în întreaga comunitate.
Primarul și preotul au colaborat, respectând instrucțiunile medicului de ocol, pentru a opri răspândirea bolii.
Nu existau medicamente, nici spital în sat. Se apela la izolare, rugăciune și curățenie – cele trei arme ale vremii împotriva bolilor. Casele erau dezinfectate cu var, hainele erau spălate în leșie, iar oamenii se rugau ca boala să nu le atingă copiii.
Biserica, în acele zile, era nu doar loc de rugăciune, ci și loc de sprijin moral și nădejde. Preotul Gheorghe Jalbă, pomenit în scrisoare, a fost printre primii care au organizat ajutoare pentru familiile izolate și a păstrat legătura cu autoritățile.

Scrisoarea din 1907 rămâne o mărturie emoționantă despre felul în care un sat românesc își apăra viața și credința în fața bolii.
A fost o perioadă de încercare, dar și de solidaritate. Oamenii se temeau, dar nu se îndepărtau de Dumnezeu – dimpotrivă, se apropiau și mai mult.





