„Conduratu – satul care își spune singur povestea”
25-09-2025 21:31:22
Conduratu – povestea unui sat care nu uită
„M-am născut din câmpurile roditoare și din trudă de țăran. Am văzut plugul tras de boi și, mai târziu, combinele care au mușcat brazda. Sunt Conduratu, sat din inima Câmpiei, și vreau să vă spun povestea mea.”
Rădăcinile
La început am fost doar câteva case răzlețe, o bisericuță și oameni care știau că pământul este cel mai de preț dar. Îi aud și astăzi cum se chemau unii pe alții la clacă, cum se opreau duminica la rugăciune, cu hainele lor simple și ochii curați.
Vremea schimbării
Au venit apoi vremuri tulburi. Războaiele au trecut peste mine și au lăsat lacrimi și cruci în cimitir. Oamenii mei au știut însă să ridice iarăși casele și să trimită copiii la școală. Îi vedeam, desculți, cu tăblița în mână, alergând prin praf, dar plini de bucuria învățăturii.
Întovărășirea și anii colectivi
Într-o zi, plugurile s-au adunat laolaltă și pământul a devenit „al tuturor”. Așa a început întovărășirea „Ilie Pintilie”. Nu toți au fost fericiți, dar munca i-a ținut uniți. Am văzut oameni ridicând grajduri, hambare, iar seara, obosiți, se adunau la poartă să mai spună o vorbă bună.
Satul de azi
Astăzi sunt mai liniștit. Nu mai aud glasul sutelor de copii, dar încă tresar când clopotele bisericii cheamă la slujbă. Case noi s-au ridicat peste temeliile vechi, iar tinerii care pleacă în lume se întorc adesea cu dorul în priviri.
Eu, Conduratu, nu uit niciodată. Îmi port istoria în brazde și în zidurile școlii, în poveștile bătrânilor și în amintirile fiecărei familii. Și, oricât s-ar schimba lumea, eu rămân același: sat mic, dar cu suflet mare.
Alte articole recent adaugate:
