Când satul s-a pus în genunchi pentru pacea țării – Conduratu, 1907
20-10-2025 18:52:49
Era o primăvară neliniștită. Norii grei ai răscoalei se rostogoleau peste satele României, iar în suflete ardea durerea nedreptății.
Într-o zi de martie, preotul din Conduratu primea o scrisoare pecetluită cu cerneală albastră. Hârtia subțire purta urmele unei porunci, dar și ale unei rugăciuni.
„Conform telegramei părintelui Protoiereu, vă invit a nu părăsi comuna nici un moment și a face în genunchi rugăciuni zilnice și privegheri, ca milostivirea Dumnezeiască să se reverse asupra României, pentru pacea, liniștea și siguranța ei...”
Era 17 martie 1907. Țara fierbea, oamenii flămânzi se ridicau împotriva stăpânirii, iar armata răspundea cu gloanțe.
Dar în Conduratu, satul n-a ales răzbunarea.
A ales genunchii plecați și lumânarea aprinsă.
În biserica albă, cu pereți de var și icoane înnegrite de fum, preotul a adunat tot satul.
Bătrânii și-au lăsat bastoanele la ușă. Femeile și-au lipit pruncii de piept.
Iar glasul rugăciunii s-a ridicat peste ulițele tăcute ca o pâlpâire de speranță.
Nu se cerea pedeapsă, ci pace.
Nu se blestema, ci se plângea.
Pentru pământul nedrept împărțit, pentru pâinea lipsă, pentru viața care se clătina între suferință și credință.
Scrisoarea protoierească, semnată de părintele P. Stoicescu, se încheia aspru, dar drept:
„Cei ce contravin vor trage caterisire.”
Și totuși, în Conduratu n-a fost nevoie de amenințare.
Nimeni n-a plecat.
Nimeni n-a strigat.
Toți au înțeles că nu ura salvează un neam, ci rugăciunea.
Că atunci când omul nu mai are nimic, îi mai rămâne cerul.
Astăzi, acea filă veche, păstrată cu grijă în arhiva Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, nu e doar o hârtie —
e o mărturie vie a credinței.
Ea spune că românul, oricât de sărac, a știut întotdeauna să-și apere țara nu cu mâinile ridicate la luptă, ci cu genunchii plecați la rugăciune.
Conduratu, 1907 — un sat în genunchi, dar cu sufletul ridicat spre Dumnezeu.
Alte articole recent adaugate:
