Povești de la bunici – elevii de altădată
07-09-2025 20:51:08
„Pe vremea noastră”, așa încep bunicii atunci când privesc copiii de astăzi mergând spre școală. Se așază pe prispa casei, trag aer în piept și încep să depene amintiri…
„Noi porneam dimineața devreme, desculți, cu picioarele ude de rouă. Drumul era lung, bătut de soare și de ploi, dar îl străbăteam cu bucurie, căci școala era locul unde învățam să citim și să scriem, iar asta ni se părea o adevărată minune. Într-o mână țineam tăblița de ardezie, în cealaltă o traistă cusută de mama, cu o bucată de pâine și, dacă aveam noroc, o ceapă ori un măr.”
„Hainele erau simple, de multe ori cârpite. Iarna, frigul ne înroșea picioarele și mâinile, dar odată intrați în clasă și auzind glasul învățătorului, uitam de toate. Învățătorul era ca un părinte pentru noi, iar începutul de an nu trecea niciodată fără rugăciunea preotului. Atunci simțeam că Dumnezeu ne ține de mână.”
Bunicii zâmbesc cu ochii umezi: „Voi, copiii de azi, aveți ghiozdane pline, caiete frumoase, pixuri și cărți colorate. Noi am început cu o tăbliță și o bucată de cretă. Dar să știți ceva: emoția era aceeași — bucuria de a învăța, de a ști că părinții și Biserica ne sunt alături.”
Și astfel, poveștile lor devin punți între trecut și prezent. Copiii de azi trăiesc alte vremuri, dar pașii lor spre școală calcă, fără să știe, pe urmele străbunilor. Iar peste toate, rămâne aceeași binecuvântare: să fii copil al satului Conduratu și să pornești la drum cu credință și speranță.
Alte articole recent adaugate:
