Peste milenii, încă ne vorbește: Tumulul de la Conduratu
05-07-2025 20:36:26
„Acolo, în câmp… o movilă. Și o poveste veche de 4000 de ani”
Așa începe. Cu o liniște care apasă ușor peste brazdele pământului, undeva, dincolo de ultimele case ale satului Conduratu. Este o câmpie ca oricare alta. Pământ arat, soare de amiază, câte un vânt care leagănă buruienile uitate. Și totuși… acolo, în mijlocul pustei, se înalță tăcută o movilă rotundă, abia de o vezi. O treci cu pasul. Nici nu știi că e acolo. Dar sub ea, tăcerea ascunde o lume.
Este Tumulul de la Conduratu – În Câmp, o movilă funerară preistorică. A fost ridicată cu peste 4000 de ani în urmă, în vremea când nu existau sate, ci doar oameni cu turme, căruțe și o credință veche ca lumea în viață și moarte.
Oamenii dinainte de sat
Cei care au ridicat acest tumul făceau parte din cultura Yamnaya – păstori nomazi care au cutreierat stepele dintre Nistru și Ural. Când un om murea, îl așezau în pământ, într-o groapă adâncă, cu grijă, cu lucruri de care ar avea nevoie „dincolo”. Apoi ridicau deasupra o movilă – kurgan, îi ziceau – care să-l apere de uitare.
Această movilă, cu un diametru de 35 de metri și o înălțime de doar 60 de centimetri, încă dăinuie la marginea satului Conduratu, acolo unde se oprește pământul și începe trecutul. A fost descoperită oficial în 2014 de arheologul Alin Frînculeasa, dar ea a fost acolo mereu, uitată, lucrată pe alături, ocolită de sapa care nu înțelege istoria.
În nord-vestul satului Conduratu, către hotarul cu satul Inotești (com. Colceag, Prahova) se poate observa în zilele senine, cu ochi atent, sau pe hărți, la coordonatele 44.8850 N / 26.4665 E
O lecție pentru cei care mai ascultă pământul
Ce legătură are o movilă străveche cu noi, cei de azi? Poate niciuna... dacă alegem să nu ne pese. Dar dacă avem inimă și rădăcină, înțelegem că locul unde ne-am născut nu e întâmplător. Sub pașii noștri s-au înșirat vieți, generații, oameni care nu ne știu numele, dar ne-au pregătit pământul.
Tumulul nu e doar o relicvă. Este mărturia că satul nostru, Conduratu, se sprijină pe o istorie neîntreruptă. Este semnul că aici, pe câmpul acesta simplu, viața a avut rânduială cu mii de ani înainte ca noi să aprindem prima lumânare în biserică.
Să nu uităm. Să nu lăsăm istoria să fie acoperită de uitare, tractor sau nepăsare.
Să-i învățăm pe copiii noștri că înainte de blocuri, beton și zgomot, a fost pământul – tăcut, dar plin de viață.
Și, dacă vreodată treceți prin „câmp”, faceți o cruce. Poate că sub picioarele voastre odihnește un om care a privit același cer, cu alte nume, dar cu aceleași întrebări.
„Pământul este al Domnului și plinirea lui, lumea și toți cei ce locuiesc în ea.”
(Psalmul 23, 1)
Alte articole recent adaugate:
