• Istoria Satului
  • Istoria Bisericii
  • Hram
  • Viața Parohiei
  • Galerie Foto
Biserica Conduratu
  • Servicii Religioase
  • Program Liturgic
  • Donații
  • Noutati
  • Contact
Biserica Conduratu
Biserica Conduratu
  • Istoria Satului
  • Istoria Bisericii
  • Hram
  • Viața Parohiei
  • Galerie Foto
  • Servicii Religioase
  • Program Liturgic
  • Donații
  • Noutati
  • Contact

Contul meu

  • Contul meu
  • Securitate & Notificari
  • Delogheaza-te
 

„Pe vremea mea…” – Povestea unei scrisori din 1905

03-10-2025 17:43:33

„Dragii mei, am să vă spun o poveste… Când eram eu copil, prin lădoiul bisericii se mai găseau scrisori vechi, cu tuș decolorat și pecete de ceară. Una dintre ele purta semnătura unui prefect, Luca Elefterescu, și era trimisă la primarii și preoții satelor noastre, pe la început de ianuarie 1905.

Scrisoarea aceea vorbea despre viața țăranilor de atunci:

  • Copiii mulți nu aveau școală și rămâneau neștiutori,

  • bolnavii zăceau fără doctor și fără leac,

  • oamenii abia își duceau traiul din cauza sărăciei și a foametei,

  • iar învățătorii și preoții, deși iubiți de sat, nu aveau puterea să schimbe mare lucru fără sprijin.

Prefectul scria cu dorință ca învățătorul, preotul, primarul și notarul să fie uniți și să lucreze pentru binele satului. Îi mustra pe cei ce cheltuiau banii degeaba pe infirmerii goale și le spunea că mai bine ar fi ridicat spitale adevărate la Bălțești, Filipești sau Sinaia.

Așa erau vremurile atunci: grele, cu lipsuri, dar cu oameni care visau la mai bine.

Astăzi, dacă ne uităm în jur, parcă am zice că trăim altă viață: copiii noștri merg la școală, chiar dacă uneori cu greu îi ținem departe de telefoane; medic avem în sat sau măcar aproape, iar spitalul nu e departe; biserica e plină în sărbători, iar satul are drumuri, lumină și apă.

Și totuși, dragii mei, unele griji par să fie aceleași: să nu ne lăsăm copiii fără carte, să nu uităm de bolnavi și bătrâni, să fim uniți – preotul, învățătorul și primarul – pentru binele comunității.

De aceea, scrisoarea aceea veche din 1905 nu e doar o hârtie îngălbenită. E ca o șoaptă din trecut care ne spune: „Fiți împreună, aveți grijă de sat și de oameni, căci numai așa veți merge înainte.”

Și poate, dacă o bunică ar povesti azi nepoților la gura sobei, ar încheia așa:
„Pe atunci eram săraci, dar aveam nădejde. Azi avem de toate, dar ne lipsește uneori dragostea și unitatea. Să nu uităm că satul se ține nu doar cu case și drumuri, ci cu inimile oamenilor care bat laolaltă.”

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie mai departe!

Alte articole recent adaugate:

24-10-2025 12:58:14
Ziua când satul se oprește din mers Vezi detalii
06-10-2025 20:45:39
Epidemia de scarlatină din Conduratu (1907) Vezi detalii
21-11-2025 16:59:19
Cuvântul blând al Sfântului Antonie pentru omul de azi Vezi detalii
24-10-2025 13:10:55
„Glasurile satului – de la femeile bisericii la copiii de azi” Vezi detalii
Cookies Termeni si Conditii Confidentialitate
2025 © Biserica Conduratu. Toate drepturile rezervate. Realizat de HDesign.ro