„Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – obiceiuri de odinioară, amintite în satul de astăzi”

Pe 29 august, satul Conduratu se oprește din zgomotul zilei și își pleacă fruntea în amintirea celui mai mare proroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului – Sfântul Ioan. O sărbătoare înveșmântată în post, în durere și în cutremur sufletesc.

Ziua în care pâinea se rupea cu mâna

Bătrânii povesteau că în această zi nu se tăia nimic cu cuțitul, pentru ca sângele nevinovat al Botezătorului să nu fie batjocorit de gesturi mărunte. Pâinea era frântă cu mâinile, merele împărțite între copii fără a fi tăiate, iar pepenele, chiar dacă era dorit în arșița verii, nu-și găsea loc pe masă. Postul era ținut aspru, unii până la apusul soarelui, ca o taină a lacrimii și a pocăinței.

Ajunul sărbătorii – fasolea de pe câmp

În ajunul acestei mari sărbători creștine, părinții noștri adunau fasolea de pe câmp. La Conduratu se cultivau odinioară tarlale întregi cu fasole, iar oamenii se trezeau dis-de-dimineață să o strângă. După prânz o băteau, o alegeau și o puneau în saci. Pe noi, copiii, ne luau să culegem boabele care săreau de pe prelate; mai ne și jucam, era o veselie mare. A doua zi, aproape toată lumea fierbea fasole, pentru că toți posteau și o așezau pe masă ca hrană curată și binecuvântată.

Lumânări la răscruci și colaci împărțiți pe ulițe

În seara acestei zile, femeile aprindeau lumânări la fântâni și la răscruci, aducând aminte că apa și drumul sunt daruri sfinte. Din mâinile lor porneau colaci aburinzi și struguri dulci împărțiți trecătorilor, cu gândul la sufletele adormiților. Se spunea că atunci cerul se deschide o clipă și milostenia celor vii aduce mângâiere celor plecați.

O sărbătoare a tăcerii și a cumințeniei

Nici câmpul nu era deranjat de plug, nici curtea de zgomot. Satul știa că nu-i vreme de petreceri, ci de liniște. În biserică, florile și busuiocul așezate la icoana Sfântului Ioan primeau binecuvântarea preotului și apoi erau duse în case ca semn de ocrotire.

Învățătura din bătrâni

„Zi de frâu pentru păcate”, așa o numeau bătrânii. Oamenii erau învățați să nu ridice glasul, să nu caute ceartă și judecată, pentru că Ioan fusese ucis tocmai pentru cuvântul adevărului spus fără frică. Cine ținea post și rugăciune în această zi primea darul curajului și al statorniciei în credință.

Astăzi, la Conduratu

Timpurile s-au schimbat, dar în curtea bisericii din Conduratu încă vezi bătrânii cu lumânări în mână și ofrande pentru împărțit. Încă vezi suflete alergând printre crucile de piatră, dar purtând, fără să știe, firul unei tradiții sfinte. Și încă mai vezi ochii umezi ai celor ce privesc icoana Sfântului Ioan și șoptesc, cu sfială:
„Dă-ne, Doamne, curaj să fim oameni ai adevărului, așa cum a fost Botezătorul Tău.”