Postul Maicii Domnului la străbunicii din Conduratu – o taină ținută cu tăcere și rugăciune
01-08-2025 11:36:16
La marginea Munteniei, în satul Conduratu, străbunicii noștri posteau altfel decât o facem noi astăzi. Nu după rețete, nu după liste, nu pentru sănătate – ci pentru suflet. Era o taină pe care o purtau cu smerenie, de la răsăritul soarelui până la lumina slabă a lămpii.
Începea postul și, parcă odată cu el, se schimba și satul. Se domolea glasul oamenilor, se spălau ulițele cu ploaie, și în casele bătrânești mirosea a busuioc, a tămâie și a pâine coaptă în vatră. Străbunica își punea basmaua neagră și nu mai gusta nimic până după rugăciune. Mâncarea era săracă – un borș de lobodă, o ceapă roșie, o mămăligă cu leuștean – dar pe masă domnea tihna.
Bătrânii nu posteau doar cu trupul, ci și cu limba, cu mintea, cu fapta. Nu te întâmpinau cu „Ce faci?”, ci cu „Să-ți ajute Maica Domnului!”. Mergeau la biserică desculți, cu bocceluța sub braț, și nu plecau fără să lase o lumânare și un suspin.
În serile de august, se strângeau la poartă, pe laviță, și povesteau de „Maica Sfântă care i-a scăpat din foc sau boală”. Nimic nu era întâmplător. Totul era dar. Până și un pahar cu apă rece „trebuia binecuvântat” înainte de a-l da unui copil.
Când venea ziua de 15, sărbătoarea Adormirii, nu era doar sărbătoare. Era lacrimă și nădejde. Străbunicile își luau hainele curate, cusute cu flori albastre, și mergeau cu colaci, prune, struguri și flori de grădină. Îi pomeneau pe cei plecați, dar mai ales își lăsau sufletul la picioarele Maicii.
Postul Maicii Domnului nu era pentru ei doar o rânduială. Era o cale. O întoarcere acasă, spre rădăcini, spre simplitatea care ținea lumea în picioare.
Poate că ne e dor, azi, nu de mâncarea de post, ci de curățenia sufletească de atunci. De bunătatea din ochii celor ce nu aveau mult, dar aveau pe Dumnezeu în fiecare gest.
Să-i pomenim și să-i cinstim, ținând și noi, măcar o fărâmă, din postul lor.
Alte articole recent adaugate:
