Maria Mică – când copiii râdeau cu mâinile pătate de nuci, iar bunicii aprindeau lumânări la morminte

Când venea 8 septembrie, ziua Nașterii Maicii Domnului, satul Conduratu se schimba. Nu era doar sărbătoare în calendar, ci și în inimile oamenilor. Bătrânii șopteau: „Cum e ziua de Maria Mică, așa va fi toamna toată.” Și toți așteptau semnul cerului, ca să știe dacă toamna le va fi ușoară sau grea.

În ajunul zilei, se scuturau nucii din grădini. Copiii alergau prin iarbă, adunând nucile verzi în poale sau în coșuri, râzând cu poftă. Mâinile li se pătau de verdețea cojilor, iar chipurile li se luminau de bucuria copilăriei. Din primele nuci gospodinele făceau colivă, împărțită pentru sufletele celor adormiți. Era felul satului de a spune că niciun început nu se face fără pomenirea străbunilor.

În aceleași zile, oamenii începeau semănatul grâului de toamnă. Țăranul ieșea pe ogor cu traista de sămânță pe umăr, făcându-și semnul crucii și rostind în gând rugăciuni către Maica Domnului. Se spunea că grâul semănat după Maria Mică prinde rădăcini trainice și dă rod bogat la anul.

Tot atunci, la casele mari și mici, pălăriile se agățau în cui. Venea vremea caciulilor, căci toamna își arăta fața. Zicala răsuna la porțile oamenilor:
„A trecut Sfânta Maria,
Se leapădă pălăria.”

Dar dincolo de obiceiuri, ziua era una a rugăciunii. Femeile aprindeau candele în fața icoanei Maicii Domnului, își lăsau durerile și nădejdile la picioarele Ei. Cele care doreau copii, cele însărcinate, tinerii necăsătoriți – fiecare își găsea în această zi curajul de a cere ajutorul Fecioarei.

Pe ulițe mirosea a struguri copți și a must proaspăt, iar prin cimitir se zăreau flori de toamnă așezate pe morminte și lumânări pâlpâind în adierea vântului. Era semn că oamenii nu-i uitau pe cei dragi și că începutul toamnei era legat de pomenirea lor.

Astăzi, privind fotografiile vechi, cu chipuri asprite de vreme, înțelegem că pentru ei Maria Mică era temelia toamnei: o zi de legătură între cer și pământ, între vii și morți, între pălărie și căciulă, între copilărie și bătrânețe. O zi care le spunea, an de an, că toamna nu începe doar în câmp, ci mai ales în suflet.