Dimineața vine la fel.
Alarma sună.
Cafeaua e gata.
Lumea ne cheamă din toate părțile.
Și spunem: începe postul.
Dar postul nu începe în farfurie.
Începe în hotărâre.
În felul în care alegi să trăiești ziua.
Postul este o oprire.
Nu a trupului, mai întâi,
ci a grabei din tine.
Nu carnea ne apasă cel mai greu.
Ci reacția pripită.
Ci cuvântul aruncat fără gând.
Ci dorința de a avea mereu dreptate.
De aceea, postul înseamnă lucruri simple și concrete:
– să lași ultimul cuvânt, chiar dacă ai dreptate;
– să nu răspunzi imediat când ești rănit;
– să îți ceri iertare primul;
– să îți începi ziua cu rugăciune, nu cu știri;
– să faci un bine fără să-l spui nimănui.
Bunicii noștri nu explicau postul.
Îl trăiau.
Se făcea liniște în casă.
Se vorbea mai cumpătat.
Se mânca mai simplu.
Se ierta mai repede.
Nu aveau programe.
Nu îl transformau în dietă.
Știau că postul este rânduială pentru suflet.
Astăzi riscăm să îl reducem la alimentație.
Dar dacă doar schimbăm meniul
și nu schimbăm inima,
postul rămâne formalitate.
Postul adevărat se vede în relații.
În răbdare.
În milă.
În felul în care privești pe cel de lângă tine.
Pentru că la sfârșit
nu se va cântări ce am mâncat,
ci cine am fost pentru ceilalți.
Postul nu ne slăbește trupul.
Ne descoperă inima.
Nu ne ia ceva din farfurie.
Ne ia masca.
Și ne lasă singuri
în fața lui Dumnezeu
cu ceea ce am devenit.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie mai departe!
