„Fântâna Rece” – locul unde timpul se oprește și pământul își spune rugăciunea
11-07-2025 11:09:10
La marginea satului Conduratu, acolo unde drumul se pierde printre câmpuri și tufele de măcieș, se află un loc despre care bătrânii spun că nu este doar o fântână – ci o aducere-aminte, o binecuvântare, o poveste veche ca satul.
I se spune „Fântâna Rece”, și nu doar pentru că apele ei, odată scoase, îți trec fiorul până în măduva oaselor, chiar și în miezul verii. Ci pentru că ea păstrează în adâncul ei liniștea vremurilor de demult.
Spuneau moșii noștri că aici se adăpau călătorii pe drumul spre Mizil, când satul nu avea încă nici asfalt, nici mașini. Unii povestesc că fântâna ar fi fost săpată de monahii care stăpâneau moșia mănăstirească, ca să le fie izvoare celor care lucrau ogoarele sfinte.
Alții spun, cu ochii mijiți de amintire, că pe timp de secetă, oamenii din sat veneau cu icoanele și făceau rugăciuni „la Fântâna Rece”, cerând ploaie. Și nu puține au fost dățile când după rugăciune, cerul s-a deschis.
Apa ei nu s-a secat niciodată. Chiar și când pârâul s-a ascuns în adâncuri, chiar și când crivățul a ars holdele și soarele a dogorit fără milă, Fântâna Rece a stat acolo, tăcută și dătătoare de viață.
Unii spun că dacă bei apă de la Fântâna Rece cu sufletul curat, ți se împlinesc rugăciunile. Alții doar se așază pe marginea ei, în tăcere, ca într-un altar tăcut, și pleacă mai împăcați.
Azi, puțini o mai caută. Drumul e colbuit, iar lumea are grabă. Dar cei care știu... se mai duc uneori, ducând cu ei o cană de dor și o rugăciune veche.
Alte articole recent adaugate:
