Trăim într-o lume în care comunicăm mai mult ca oricând.
Trimitem mesaje în câteva secunde, vorbim la telefon de oriunde,
suntem conectați permanent.
Și totuși, paradoxal, suntem tot mai departe unii de alții.
În timp ce noi vorbim mult,
sunt oameni care nu mai au cu cine vorbi.
În timp ce noi trimitem urări,
sunt bătrâni care nu mai aud pe nimeni bătând la ușă.
În casele lor, timpul curge altfel.
Mai încet.
Mai apăsat.
Mai singur.
Buna Vestire vine să ne aducă aminte de un lucru simplu,
pe care, poate, l-am uitat:
Buna Vestire nu s-a făcut de la distanță.
Arhanghelul Gavriil nu a trimis un mesaj.
Nu a așteptat.
A mers. A intrat. A stat de vorbă.
Așa vine vestea cea bună:
prin om, la om.
Astăzi vorbim mult.
Mesaje. Telefoane. Graba de zi cu zi.
Dar tot mai puțin mergem unii la alții.
Și, între timp,
bătrânii noștri rămân singuri.
În casele lor.
Cu tăcerea care apasă.
Nu le lipsește doar ajutorul.
Le lipsește omul.
Tăcerea nu se umple cu mesaje.
Nu se vindecă prin urări trimise în grabă.
Se rupe doar atunci când cineva bate la ușă.
Buna Vestire ne arată un lucru simplu și greu în același timp:
vestea bună nu se spune, se duce.
Se duce cu pasul.
Cu prezența.
Cu răbdarea de a sta lângă cineva.
Nu este nevoie de mult.
O vizită.
Câteva minute.
Atât.
Și totuși, pentru cel care așteaptă,
înseamnă totul.
Poate că nu ne dăm seama,
dar pentru un bătrân singur,
cea mai mare bucurie
este că nu a fost uitat.
De Buna Vestire,
nu trimite doar un mesaj.
Mergi.
Pentru că, uneori,
Dumnezeu ajunge la om
prin pașii altui om.
