Au rămas.
10-02-2026 14:54:51
„Vorbim mult despre familie…
și rămânem tot mai singuri în ea.”
Îi cinstim pe Sfinții Mucenici Acvila și Priscila,
soț și soție care au știut un lucru simplu:
familia nu se ține prin vorbe,
ci prin rămânere.
Iar noi, cei de astăzi…
Cât de repede obosim?
– Când apare greul și ne gândim la plecare.
– Când fiecare își caută dreptatea, nu unitatea.
– Când dialogul se rupe și tăcerea devine zid.
– Când munca, telefonul, graba ajung mai importante decât cel de lângă noi.
– Când credința nu mai e trăită împreună, ci separat… sau deloc.
Trăim într-o vreme în care fugim ușor,
dar ne mirăm că rămânem singuri.
Acvila și Priscila nu au fugit.
Au muncit împreună.
Au suferit împreună.
Au riscat împreună.
Casa lor nu a fost fără încercări.
A fost fără ieșiri de rezervă.
Ei ne lasă o lecție limpede:
familia se clădește atunci când doi oameni aleg să rămână
chiar și când nu mai e ușor.
Poate nu ni se cere să fim familii perfecte.
Dar ni se cere să fim familii statornice.
Iar dacă, pentru asta, rămânerea va costa,
atunci să plătim prețul.
Pentru că, uneori,
a rămâne
este cea mai grea
și cea mai adevărată
formă de dragoste.
