„Aici, sub câmpul ăsta, dormea petrolul...” – o poveste uitată din Conduratu
08-07-2025 19:06:59
„Aici, măi copile, unde vezi acum grâu și păpădie, odată fâlfâiau steaguri roșii și urcau sonde în cer…”
Așa începeau poveștile bunicului, când ne așezam în amurg pe prispa casei. Povestea despre vremurile când, la marginea satului Conduratu, pământul tremura nu de cutremure, ci de speranță. Se zvonea că dedesubt ar fi bogăție, că petrolul – aurul negru – stătea cuminte și aștepta să fie scos la lumină.
Au venit oameni străini, geologi, ingineri, cu hărți ciudate și vorbe grele. Au bătut țăruși, au măsurat, au săpat. S-au auzit ciocane, s-au înfipt țevi, și-ntr-o zi, în zori, a țâșnit din pământ prima picătură de păcură, groasă și întunecată ca noaptea.
„A fost ca o minune”, spunea bunicul. „Din glia asta, care dăduse porumb și grâu, a început să curgă focul...”
S-au forat sonde la peste 1000 de metri. Apoi, mai adânc. Se vorbea despre o sondă ce coborâse până la 3800 de metri, în căutarea gazelor ascunse în măruntaiele pământului. Nu toate au dat ce se aștepta, dar fiecare dintre ele a adus un freamăt în sat: oameni, muncă, povești, speranțe.
Apoi totul s-a oprit. Sondele s-au stins, oamenii au plecat, iar natura a acoperit urmele. Doar bătrânii mai știu unde a fost fiecare punct de foraj.
Dar pământul… el nu uită. Și nici satul.
Conduratu a fost, preț de câțiva ani, un loc pe harta mare a țării. Nu pentru ce era deasupra, ci pentru ce ascundea dedesubt: o promisiune.
Astăzi, poate ne uităm la acele locuri și vedem doar pământ arat. Dar dacă stăm o clipă în liniște… s-ar putea să mai auzim cumva, adânc, un fâsâit de păcură și o poveste care nu vrea să piară.
Alte articole recent adaugate:
